Siguranța publică la nivelul localităților este asigurată de Poliția locală împreună cu celelalte forțe de ordine publică ale statului.
Organizarea și funcționarea Poliției locale sunt prevăzute prin legea Poliției locale nr. 155/2011.
Potrivit legii, Poliția locală se organizează și funcționează prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale, ca un compartiment funcțional în cadrul aparatului de specialitate al primarului/primarului general sau ca instituție publică de interes local, cu personalitate juridică.
În municipiul București si la nivelul sectoarelor, cele 7 poliții locale au structuri diferite, directii si servicii diferite, ceea ce face dificilă cooperarea acestor structuri deși toate se ocupă de ordinea publică la nivelul aceluiași oraș.
Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Mercer, “2011 Quality of Living worldwide city rankings”, cu privire la orașele cu cel mai ridicat nivel al siguranței personale din lume, Bucureștiul se află pe locul 75, mai sigur decât orașe cum sunt Budapesta, Roma, Washington DC, Miami sau Istanbul.
Pentru siguranța publică în București este necesar ca intervenția forțelor de ordine să fie promptă și eficientă. O cercetare realizată de psihologii americani James Q. Wilson şi George L. Kelling a concluzionat că o reducere a “micilor” semne de indiferenţă (inclusiv “mici infracţiuni”) sau delăsare (geamuri sparte, grafiti, etc) vor contribui la reducerea unor infracţiuni mai grave care au loc în cartierele oraşelor şi, pe de altă parte, vor contribui la dezvoltarea unei comunităţi mai responsabile. Potrivit acestora, dacă pe o stradă se află o clădire care are câteva ferestre sparte, în scurt timp tendinţa este ca şi celelalte ferestre să fie sparte, vandalii să intre înăuntru şi să distrugă obiectele, oamenii fără adăpost să intre şi chiar să facă focuri în interior.
Dacă într-o clădire un geam spart nu este înlocuit imediat, în scurt timp alte geamuri vor ajunge să fie distruse. Aceasta este, pe scurt, teoria ”geamului spart”.
O clădire veche care are o fereastră spartă, după un timp, va avea alte ferestre sparte, până când totul va fi vandalizat. Idea este că „fereastra spartă” induce în cei care trec pe acolo sentimentul că locul este numai bun de a fi distrus, pentru că pare a fi al nimănui.
Cercetătorii au aşezat o maşină bună pe o stradă dintr-un cartier rău famat. Iniţial nimeni nu s-a atins de maşină timp de câteva zile, până când cei din partea locului au constatat că nu vine nimeni să ia maşina. După aceea, unul a spart o roată, altul a spart un geam şi totul a fost pornit. Imediat, totul a fost vandalizat. Cercetătorii au reluat experimentul şi au pus o maşină într-un cartier select, locuit de oameni înstăriţi. La fel, nimeni nu s-a atins de maşină, până când cercetătorii au spart ei înşişi un geam. Ulterior, maşina a avut aceeaşi soartă, fiind în cele din urmă dezmembrată în bucăţi.
De aceea, daca ne dorim să avem străzi sigure, iar comunitățile noastre să fie protejate, atunci avem nevoie ca poliția locală să fie condusă de catre Primar și să fie controlată de către cetățeni prin intermediul Consiliului General al Municipiului București astfel încât își facă treaba pentru care a fost înființată.
Locul poliției locale este pe străzile Bucureștiului pentru a descuraja criminalitatea, pentru a semnala prompt ce trebuie reparat și pentru a interveni în sprijinul cetățenilor atunci când aceștia au nevoie.
În viziunea mea, o administrație responsabilă a Municipiului București ar trebui să aibă în vedere o singură poliție locală la nivelul municipiului București prin comasarea poliților locale de sector în Poliția Municipiului București. Iar până când acest lucru va fi posibil, cei 7 primari și consiliile locale, respectiv Consiliul General, vor trebui să aibă în vedere dezvoltarea acestei instituții prin cooperarea strânsă între cele 7 poliții locale și asigurarea unor comandamente unice.
La alegerile locale din 27 septembrie mă veți putea găsi împreună cu colegii mei pe lista de consilieri generali propusă de Alianța pentru Unirea Românilor, la poziția 12 pe buletinul de vot pentru Consiliul General al Municipiului București.