Din punctul de vedere al dihotomiei colectivist/ individualist, stânga este colectivistă, dreapta este individualistă. Atunci când dreapta susține ceva colectiv este strict din motive utilitariste: pentru a ajunge la înțelegeri care să fie in beneficiul mutual al participanților sau, cel puțin, să asigure o oarecare pace socială.
Asociez stânga cu tinerețea, cu exuberanța, cu dorința de schimbare, inovația și superficialitatea. În timp ce dreapta este așezată, matură, chibzuită.
Pericolul stângii constă în distrugerea vechiului fără a putea pune ceva solid în loc.
Pericolul dreptei vine din posibilitatea închistării, înghețării, a incapacității de a face față schimbărilor.
Stânga susține unitatea de idei și acțiune ca și cum ar fi vorba despre un singur corp, nu acceptă opoziția la grup, nici măcar o poziție nuanțată. Ideile stângii sunt prea noi si prea volatile. A permite contestarea lor, intragrup și intergrup, ar arunca stânga în continua respingere a ideilor noi și în perpetuă inconsistență. Stânga este împotriva individului tinzând să îl suprime, să îl înece în grup.
Dreapta promoveaza individul și libertatea acestuia.
Pentru oamenii de stânga, în special pentru cei care au înclinații marxiste, nu există libertatea cuvântului, ci doar integrarea în grup. Pentru a exista libertatea cuvântului este necesar să existe indivizi suverani/independenți nu doar membri ai grupului. Iar în lumea postmodernistă nu există indivizi suverani, existența acestora fiind interpretată ca fiind o presupoziție patriarhală, arbitrară, occidentală, opresivă, iudeo-creștină. Identitatea de grup este primordială pentru stânga. În viziunea stângii, indivizii nu au idei și gânduri, au doar ceea ce au fost condiționați social să creadă, iar schimbul de idei nu este nimic altceva decât un joc de putere care este jucat între grupuri de oameni care se opun unii altora pentru dominația scenei sociale. Așa că din punctul de vedere al stângii, dezbaterea nu este despre valoarea libertății cuvântului, fiind o discuție trivială dintr-un anumit punct de vedere, ci despre dacă libertatea de expresie este un fenomen real sau nu. Răspunsul clasic, al dreptei, la această dezbatere este ca fiecare dintre noi, indivizii, suntem surse de informație, prin opiniile noastre sau prin cunoașterea noastră și, printr-un discurs onest, prin exprimarea adevărului, putem negocia o înțelegere care dacă nu este în beneficiul nostru mutual, ceea ce ar fi optim, atunci cel puțin este capabilă să stabilească o pace aproximativă.
Cei care susțin ideologic libertatea economică dar nu și libertatea socială, nu și libertatea cuvântului, cei care susțin libertatea economică dar încearcă să suprime libera exprimare a ideilor opuse, se mint pe ei înșiși si ne mint pe toți. Nu sunt de dreapta, ci sunt de stânga. Libertate economică fără libertatea cuvântului, justificate prin ideologie, s-a manifestat doar în regimurile fasciste sau național-socialiste, care sunt tot forme ale stângii colectiviste.
Fie naționalistă, fie internaționalistă, stânga nu poate decât să sfârșească prin a fi totalitară. Pentru că neacceptând ideile opuse, tinde să le suprime permanent. Stânga dorește întodeauna reducerea dreptei la tăcere, iar când dreapta nu mai poate să mai pondereze ideile de stânga, presiunea spre conformism social devine extremă.
Toate marile dictaturi au fost de stânga în sensul în care promiteau revoluții prin care urma ca societatea omenească să fie schimbată radical. Singurele dictaturi de dreapta sunt acele dictaturi militare care încercau să păstreze staus-quo-ul sub amenințarea revoluției cu care amenința stânga: dictatura lui Salazar în Portugalia, dictatura lui Franco în Spania, dictatura coloneilor în Grecia, unele din dictaturile militare din America de Sud. Acestea păstrau libertatea economică, iar suprimarea libertății sociale era considerata o măsură temporară ca răspuns la amenințarea revoluțiilor promovate de stânga. Reducerea libertății sociale nu era justificată ideologic, ci utilitarist.
Dacă în societățile de dreapta, presiunea pentru conformismul social este de suprafață, la nivelul comportamentului, obligă minoritățile de tot felul și este difuză, pedepsele constând mai curând în neacceptare socială, în societățile de stânga, presiunea privind conformismul social este totală, vizând atât comportamentele, cât și exprimarea ideilor și opiniilor, dar și pura existență a gândurilor, obligă pe toată lumea fără discriminare, este omniprezentă prin presiunea pentru autocenzură, iar pedepsele merg până la distrugerea individului neconform sub toate aspectele: profesional, social și familial.
În societățile de stânga individul nu greșește, ci este greșit. O dată prins cu incorectitudinea, ca manifestare comportamentală, ca exprimare ori ca gând, în societățile marcate de stânga, individul este pierdut. Singura scăpare este auto-anularea și dispariția definitivă din vizorul public. Orice mai puțin nu este acceptat.
Atunci când se ceartă bolșevicii cu trotskistii și anarhistii, socialiștii devin de centru, liberalii devin de dreapta, iar creștin democrații devin extrema dreaptă.